Spirit de Campion – Ulrich Maya: Ambiție și pasiune în gimnastica ritmică
Gimnastica ritmică reprezintă una dintre cele mai rafinate și complexe discipline sportive, în care mișcarea armonioasă se îmbină cu expresivitatea dansului și cu tehnica mânuirii unor obiecte specifice, precum mingea, panglica, cercul, măciucile sau coarda. Este un sport care transformă fiecare exercițiu într-un act artistic, o poveste în mișcare construită prin precizie, ritm și eleganță.
În acest context, o prezentăm pe Ulrich Maya , sportivă legitimată CS Victoria Cumpana , care a încheiat sezonul competițional din acest an cu o performanță remarcabilă la Cupa României, desfășurată la București. Tânăra gimnastă a obținut Locul I la categoria Junioare II – 13 ani (2012) , confirmând încă o dată rigurozitatea și pasiunea investite în pregătirea sa.
Cum ai reușit să te califici la Cupa României și ce așteptări ai avut legat de aceasta competitie?
„Am reușit să mă calific la Cupa României prin rezultatele obținute la Campionatul Național, unde am câștigat locul întâi. În această competiție mi-am dorit reconfirmarea locului de campioană națională.”
Care este cel mai mare succes al tău în gimnastica ritmică până acum și cum te-a ajutat să te pregătești pentru viitor?
„Cel mai mare succes al meu în gimnastica ritmică de până acum a fost locul doi câștigat la Campionatul Balcanic, concurând cu ansamblul alături de colegele și prietenele mele. De asemenea, sunt foarte mândră de mine pentru că am fost selectată la lotul național de ansambluri de junioare.
Aceste succese mi-au întărit încrederea în mine și m-au motivat să am ambiții și mai mari.”
Care este obiectul tău preferat în gimnastica ritmică și ce te atrage la el?
„Obiectul meu preferat este mingea. La aceasta mă atrag foarte mult prinderile.”

Cum gestionezi presiunea și stresul competițiilor importante, cum ar fi Campionatul National şi Cupa României?
„Întotdeauna există presiune, stres și emoții, dar pasiunea pentru acest sport le învinge pe toate.”
Ce planuri de viitor ai în legătură cu gimnastica ritmică? Ai vreun obiectiv sau vis pe care îl urmărești?
„Planul și obiectivul pe care îl urmăresc este să particip la Campionatul Mondial.”

Ce sfat ar da o gimnasta junioara , unei gimnaste mai tinere care aspiră să ajungă la nivelul tău de performanță în gimnastica ritmică?
„Sfatul pe care l-aș da unei gimnaste mai tinere este: „Dacă îți place ceea ce faci, nu renunța și muncește în continuare cu drag!””
Povești precum cea a Ulrich Maya evidențiază efortul, determinarea și sensibilitatea artistică ce definesc gimnastica ritmică. Dincolo de medalii și clasamente, acest sport rămâne o lecție despre disciplină, perseverență și frumusețe în expresia corporală. Iar tinerele gimnaste care își dedică timpul și energia acestei discipline reprezintă motorul dezvoltării sale, contribuind la menținerea unui nivel competitiv ridicat și la consolidarea unei tradiții sportive care continuă să inspire și să impresioneze publicul.