Spirit de Campion 2025 – Cantemir Delia-Maria, eleganță, performanță și ambiție în gimnastica ritmică
Gimnastica ritmică reprezintă una dintre cele mai rafinate și complexe discipline sportive, în care mișcarea armonioasă se îmbină cu expresivitatea dansului și cu tehnica mânuirii unor obiecte specifice, precum coarda, cercul, mingea, măciucile sau panglica. Este un sport care transformă fiecare exercițiu într-un act artistic, o poveste în mișcare construită prin precizie, ritm și eleganță.
În acest context, o prezentăm pe – Cantemir Delia-Maria, sportivă legitimată Club Sportiv Scolar “Unirea” Iasi, care a încheiat sezonul competițional din acest an cu o performanță remarcabilă:
- Campioană a României, câștigătoarea Cupei României;
- Clasată pe locul 10 între cei mai buni sportivi ai anului 2025.
- Triplă Campionă Națională – 3 medalii de aur echipă ( alături de Ilinca Dolniceanu și Adela Balint) individual compus și coardă;
- Locul V Campionatul Balcanic-coardă;
- Medaliată cu bronz la Campionatul Național -panglică;
- Triplă medaliată cu aur la individual compus, coardă și panglică la Trofeul Școlarului;
- Triplă medaliată cu aur la individual compus, coardă și panglică la Turneul Internațional Carla Rhythmic Gym Brașov , confirmând încă o dată rigurozitatea și pasiunea investite în pregătirea sa.
La ce vârstă ai intrat prima dată în sala de gimnastică?
„Am intrat prima dată în sala de gimnastică cu două săptămâni înainte să împlinesc 4 ani. Eram timidă și foarte emotivă. De multe ori plângeam și nu voiam să intru în sala de gimnastică. În timp, am prins curaj și a început să îmi placă tot mai mult antrenamentele. Eram foarte fascinată de gimnastele mai mari din sală.”
|
|
|
Care a fost primul tău concurs și ce îți amintești din acea perioadă?
„Primul meu concurs a fost la 6 ani, la Turneul Internațional Trophy Iași. Am concurat cu un exercițiu fără obiect și am câștigat prima mea medalie, cea de aur. Am fost foarte fericită și emoționată. Atunci a început, de fapt, dorința de a continua și de a participa la cât mai multe competiții. Îmi plac mult medaliile.”
Care este obiectul tău preferat în gimnastica ritmică și ce te atrage la el?
„Când eram mică, la 4 ani, eram atrasă de panglică. Părea interesantă. Acum, când am început să lucrez mai mult cu panglica, am înțeles că este destul de grea. Chiar dacă știu că trebuie să îmi placă toate obiectele, deocamdată prefer coarda. Este obiectul la care mă descurc cel mai bine.”
Care consideri că este cel mai important rezultat obținut până acum și ce te motivează să continui să practici gimnastica ritmică?
„Cel mai important rezultat al meu pe plan național este titlul de Triplă Campioană Națională la Juniori IV, obținut anul acesta la Campionatele Naționale de la Cheile Grădiștei. Tot anul acesta mi-am menținut prima poziție și la Cupa României. Am avut și șansa de a reprezenta România la Campionatele Balcanice din Serbia, 2025. Deși am fost reprezentanta echipei nr. 2 a României, m-am bucurat că m-am putut afla la o competiție atât de importantă. M-am clasat pe locul 5 la coardă, obiectul meu preferat.”

Cum îți imaginezi evoluția ta viitoare în acest sport?
„Gimnastica ritmică este o parte importantă din viața mea. Iubesc acest sport și îmi place ceea ce fac. Îmi doresc ca, pe viitor, să reprezint România la cât mai multe competiții internaționale și să câștig cât mai multe medalii.”
Poveștile de acest fel arată că performanța se construiește prin muncă zilnică, perseverență și pasiune. Tinerele gimnaste precum Delia-Maria sunt dovada vie că viitorul gimnasticii ritmice românești se bazează pe talent, seriozitate și visuri îndrăznețe.


Felicitări pentru reușite și pentru perseverență
Go, go, go, Delia