Spirit de Campioană: Parcursul Ilincăi Spătar în gimnastica ritmică românească
Gimnastica ritmică reprezintă una dintre cele mai rafinate și complexe discipline sportive, în care mișcarea armonioasă se îmbină cu expresivitatea dansului și cu tehnica mânuirii unor obiecte specifice, precum mingea, panglica, cercul, măciucile sau coarda. Este un sport care transformă fiecare exercițiu într-un act artistic, o poveste în mișcare construită prin precizie, ritm și eleganță.
În acest context, o prezentăm pe – Spătar Ilinca , sportivă legitimată ACS Ritmic Aly Gym – Brașov , care a încheiat sezonul competițional din acest an cu o performanță remarcabilă locul IV – Junioare IV – 9 ani (2016) , în cadrul Cupa României desfasurate la Sala Polivalentă, București.
La ce vârstă ai intrat prima dată în sala de gimnastică?
„În sala de gimnastică am intrat la vârsta de 3 ani, dar la fiecare antrenament începeam să plâng și am revenit la vârsta de 5 ani. ”
Care a fost primul tău concurs și ce îți amintești din acea perioadă?
„Primul meu concurs a fost la Festivalul Național de Gimnastică Ritmică „Sfântul Gheorghe” în 2023, unde am participat la proba de duo. Îmi amintesc că am avut mari emoții, dar mi le-am controlat.”

Care este obiectul tău preferat în gimnastica ritmică și ce te atrage la el?
„Obiectul meu preferat este panglica, deoarece îi dă o eleganță pe covor, dar nu-mi displac nici celelalte. ”
Care consideri că este cel mai important rezultat obținut până acum și ce te motivează să continui să practici gimnastica ritmică?
„Cel mai important rezultat obținut este de la Campionatul Național de Gimnastică Ritmică de la Cheile Grădiștei, unde am obținut locul 2 la panglică și locul 3 la cerc, calificându-mă la Cupa României. Pasiunea pentru acest sport și bucuria, antrenoarele și familia mă motivează când sunt pe covor. ”
Cum îți imaginezi evoluția ta viitoare în acest sport?
„Îmi imaginez multă muncă și dorința de a rămâne optimistă, toate acestea mă ajută să urc pe treptele podiumului.”
Parcursul Ilincăi Spătar demonstrează că performanța se construiește pas cu pas, prin muncă, consecvență și pasiune autentică pentru sport. Fiecare exercițiu, fiecare concurs și fiecare obiectiv atins contribuie la formarea unei sportive echilibrate și ambițioase. Prin determinarea și dedicarea sa, Ilinca reprezintă un exemplu frumos pentru generația tânără de gimnaste, arătând că eleganța și disciplina pot merge mână în mână cu dorința de a progresa. Gimnastica ritmică românească își găsește viitorul în astfel de povești, care inspiră, motivează și dau sens performanței.