Grație și Performanță la CS UNEFS București: Drumul Anei-Evelyna Badea spre Elitele Gimnasticii Ritmice
Gimnastica ritmică reprezintă una dintre cele mai rafinate și complexe discipline sportive, în care mișcarea armonioasă se îmbină cu expresivitatea dansului și cu tehnica mânuirii unor obiecte specifice, precum mingea, panglica, cercul, măciucile sau coarda. Este un sport care transformă fiecare exercițiu într-un act artistic, o poveste în mișcare construită prin precizie, ritm și eleganță.
În acest context, o prezentăm pe – Badea Ana-Evelyna , sportivă legitimată CS UNEFS Bucuresti, care a încheiat sezonul competițional din acest an cu o performanță remarcabilă la Cupa României, desfășurată la București. Tânăra gimnastă a obținut Locul V la categoria Junioare III – 11 ani (2014) , confirmând încă o dată rigurozitatea și pasiunea investite în pregătirea sa.
La ce vârstă ai intrat prima dată în sala de gimnastică? Care a fost primul tău concurs și ce îți amintești din acea perioadă?
„Am intrat prima dată în sala de gimnastică la 6 ani, ca o joacă, de câte două ori pe săptămână! Primul meu concurs a fost la Arad; îmi amintesc că în acea perioadă concuram fără obiect și am luat locul 3.”
Care este obiectul tău preferat în gimnastica ritmică și ce te atrage la el?
„Obiectul meu preferat este mingea, un obiect elegant și frumos, cu care poți realiza lucruri deosebite. ”

Care consideri că este cel mai important rezultat obținut până acum și ce te motivează să continui să practici gimnastica ritmică?
„În ultimii 3 ani am progresat foarte mult, am muncit să mă mențin între primele gimnaste ale României la categoria mea! Cel mai important rezultat este cel de la Balcaniada din 2024, unde am obținut locul 1 la minge.
Palmares recent:
- Campionatul Național 2024: Locul 2 (Coardă), Locul 3 (Minge, Panglică, Individual Compus)
- Cupa României 2024: Locul 2
- Campionatul Național 2025: Locul 1 (Panglică), Locul 3 (Minge, Individual Compus)
Cum îți imaginezi evoluția ta viitoare în acest sport?
„Îmi doresc să reprezint România peste ani, la marile competiții internaționale.”
Performanțele recente ale Anei-Evelyna la Campionatele Naționale și Cupa României confirmă parcursul ascendent al sportivei de la CS UNEFS București. Într-un sport unde perfecțiunea este singurul etalon, Ana-Evelyna reușește să combine tehnica riguroasă cu o sensibilitate artistică aparte. Succesele sale de până acum sunt doar începutul unui capitol ce se anunță a fi unul de succes în palmaresul gimnasticii românești, reprezentând un model de urmat pentru generația sa.